Strategul! Tomas Ryde și-a structurat deja în amănunt bătălia la Rio cu marile forțe ale handbalului feminin. Cine este cea mai puternică adversară a României și meciul cheie din grupă la Jocurile Olimpice

Redactor:
Marius Hutu
Strategul! Tomas Ryde și-a structurat deja în amănunt bătălia la Rio cu marile forțe ale handbalului feminin. Cine este cea mai puternică adversară a României și meciul cheie din grupă la Jocurile Olimpice
  • Publicat:
  • Actualizat:

Naționala de handbal feminin a ajuns deja la Rio, având plăcutul sentiment că poate câștiga în sfârșit o medalie, după alte trei prezențe în turneul olimpic în care a rămas în afara podiumului. România se bazează la Jocurile Olimpice pe o echipă foarte experimentată, a cărui medie de vârstă este de 30 de ani, cu handbaliste care au mai trecut printr-o astfel de competiție, precum Aurelia Brădeanu, Cristina Neagu, Valentina Ardean, Florina Chintoan și Gabriella Szucs.

Drumul către podiumul olimpic se anunță însă mai mult decât dificil, având în vedere numele participantelor, cât și componența grupelor. La cel mai înalt nivel domnește echilibrul, cel mai bun exemplu fiind că în momentul de față nu poți să nominalizezi cu certitudine câte patru favorite la calificarea în sferturi în cele două grupe. Atât în Grupa A, cât și în Grupa B, după prima fază a competiției va râmâne în afară câte o echipă mare.

  • Cine se va opri după primele 5 jocuri în Grupa A? Una dintre România, Norveguia, Brazilia, Muntenegru și Spania va rămâne în afara competiției.
  • Cine se va opri după primele 5 jocuri în Grupa B? Una dintre Suedia, Rusia, Franța, Olanda și Coreea de Sud va rămâne, la rândul ei, în afara întrecerilor după grupe.

„Mergem la Rio pentru a reprezenta România ca o țară puternică și mândră. Răspunsurile le vom afla la sfârșitul Jocurilor Olimpice dar, dintr-un anumit punct de vedere, toți jucătorii care participă la Turneul Olimpic sunt deja câștigători. În lume sunt foarte mulți sportivi și nu toți dintre ei vor ajunge la cel mai ridicat nivel – la Jocurile Olimpice. Tocmai de aceea românii pot fi deja mândri pentru că sunt reprezentați de una dintre cele mai bune echipe din lume”, a mărturist Tomas Ryde.

Cine este cea mai puternică echipă din grupă? „ROMÂNIA!”

Nimeni din delegația României nu îndrăznește să spună că România va câștiga o medalie la Rio, nici măcar selecționerul care a răspuns ferm la întrebarea „Cine este cea mai puternică națională din grupă?”, adică „ROMÂNIA!”. Toată lumea este conțtientă că bătălia se anunță dură, iar pentru a fi sus trebuie să reziști în picioare 8 meciuri!

Într-un interviu pe care ni l-a acordat, Tomas Ryde a mărturisit foarte sincer că România nu ar avea în acest moment capacitatea fizică să câștige 8 meciuri la rând: „Nu suntem la același nivel când facem anumite schimbări în echipă, precum Franța sau Rusia, care au handbaliste de aceeași valoare. Și eu îmi spun:

România nu poate câștiga 8 meciuri la rând, toată lumea ar trebui să fie conștientă de acest lucru, dar pare capabilă să meargă departe la Rio. A dovedit acest lucru inclusiv la Campionatul Mondial din Danemarca (2015), unde i-a lipsit foarte puțin să câștige chiar și titlul mondial. În final a fost doar medalia de bronz. Iar asta după ce a pierdut trei meciuri în grupă cu Spania, Norvegia și Rusia. Este vorba despre o strategie, iar Tomas Ryde a dat senzația că și-a făcut calculele înainte de debutul la Jocurile Olimpice, programat în 6 august cu Angola.

„Acum nu mai avem timp de pregătit play-off-ul ca la Campionatul Mondial, când am pierdut cu Spania, Norvegia și Rusia, dar am arătat foarte bine începând din optimi. Deja în meciul doi vom întâlni Brazilia. În 8 august trebuie să fim la potențial maxim. Brazilia cred că s-a pregătit foarte bine, va juca pe teren propriu, are abilități excepționale să câștige chiar titlul olimpic, sunt foarte sigur de asta”, a afirmat selecționerul României.

„Cu Muntenegru este meciul cheie”

Fără îndoială, naționala va urmări să câștige toate meciurile din grupă, dar de un lucru este sigură, conform strategiei lui Ryde, jocul trei din Grupa A are o importanță capitală pentru tot parcursul la Rio: „Cu Muntenegru este meciul cheie. Urmează apoi meciul cu Spania, care nu a dat sută la sută cu România, vom vedea ce se întâmplă apoi. Am încredere foarte mare în echipa mea, am încredere în jucătoarele mele, acum este vorba doar de apărare, de Paula și Ionica”.

În momentul în care l-am întrebat de cea mai puternică adversară a României, antrenorul suedez a fost la fel de categoric în răspuns, nicio ezitare: „Brazilia este cea mai puternică adversară a României! Cu Norvegia am jucat tot timpul în ultima vreme, și la Mondiale și în preliminariile CE. În acel meci de la Cluj (n.r. 25-20 pentru România), Norvegia a evoluat fără Oftedal, dar ne-a arătat multe lucruri. Știu că s-au antrenat foarte mult pentru jocul 7 contra 6 în atac, vom vedea ce va ieși”.

Pe de altă parte, Tomas Ryde s-a arătat suprins pozitiv de echipa Franței: „Este foarte puternică în apărare, au schimbat foarte bine în atac. Franța are bune oportunități, plus doi dintre cei mai buni portari din lume”.

Cine va fi out după faza grupelor? „Nu știu cine va fi out. Nu vreau să spun nimic despre acest lucru azi. Nu știu care este părerea voastră despre Campionatul European la fotbal, despre Țara Galilor, despre Irlanda de Nord. De aceea este interesant sportul, pentru că nu știi niciodată ceva dinainte. Trebuie să ne pregătim foarte bine, să avem o strategie și puțin noroc”, a răspuns selecționerul României.

Dar sunt suficiente două victorii pentru a te califica în sferturi? „Nu gândesc așa ca antrenor, eu merg pe principiul culege tot ce poți la fiecare meci și mergi mai departe. Știu că ne așteaptă un meci fizic cu Brazilia, am un plan pentru partida cu Muntenegru, iar cu Spania va fi vorba în special de tactică. Rămâne Norvegia la final, să vedem ce putem obține”, a fost replica lui Ryde, care are așteptări mari de la handbalistele cu experiență, dar și de la cele mai puțin aflate în lumina reflectoarelor precum Gabriela Perianu, Laura Chiper, Florina Chintoan: „Sunt jucătoare care trebuie să aibă sentimentul că sunt foarte importante, să-și asume responsabilități”.

Jocurile Olimpice de la Rio reprezintă deja o provocare uriașă atât pentru Tomas Ryde, dar și pentru jucătoare, decise nu rateze o astfel de ocazie, care s-a dovedit în ultimele decenii destul de rară, adică o dată la 8 ani!

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING! Nicolae Ciucă a demisionat după DEZASTRU
BREAKING! Nicolae Ciucă a demisionat după DEZASTRU
Puștiul care plângea în 2012 pentru FCSB are o nouă echipă: unde evoluează acum
Puștiul care plângea în 2012 pentru FCSB are o nouă echipă: unde evoluează acum
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Călin Georgescu e pe primul loc!
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Călin Georgescu e pe primul loc!
Gigi Becali anunţă o răsturnare de situaţie pentru turul 2 în cursa prezidenţială! Ar fi alt lider după rezultate:
Gigi Becali anunţă o răsturnare de situaţie pentru turul 2 în cursa prezidenţială! Ar fi alt lider după rezultate: "El…
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”! S-a schimbat total
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”! S-a schimbat total
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Mircea Geoană, după exit-poll:
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să audă
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să audă
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de ani
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de…
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el a votat în diaspora
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el…
×